Povestea reinventării! La Bouche după tragicul accident

La Bouche este duo-ul german care a cucerit publicul în anii `90 cu hituri ca „Be My Lover” sau „Sweet Dreams”. La scurt timp după apariția pe piața muzicală, trupa s-a bucurat de un succes la nivel mondial. Piesele lansate au cucerit pozițiile fruntașe în topurile Billboard din America, au intrat în top 10 în peste 15 țări, în timp ce „Be My Lover” a fost lider în Germania și Italia.

În timpul discuțiilor purtate în ceea ce privește festivalul nostru, DISKOteka, nu ne-am putut abține să nu întrebăm cum de un proiect muzical nemțesc cu artiști americani poartă un nume franțuzesc. Astfel că Lane McCray ne-a dezvăluit povestea amuzantă din culise, lucru știut de puțină lume. Deși înregistrările pieselor și filmările videoclipurilor erau în desfășurare, cei doi încă nu știau sub ce nume să prezinte publicului ceea  ce ulterior avea să devină un succes uriaș. Perfecționiști din fire, din dorința de a scoate pe piață cea mai bună versiune, membrii grupului aveau câte ceva de adăugat referitor la tot ce însemna text, muzică, linie melodică, videoclip, spre deosebire de ceilalți artiști. Acesta a fost momentul în care producătorii i-au numit „The Mouth”, ceea ce ulterior a primit un aer franțuzesc și s-a transformat în „La Bouche”.

După 25 de ani de la începuturile carierei și vânzări ce le-au adus discuri de aur și platină, grupul vine în România. La Bouche au declarat în nenumărate rânduri că se simt mult mai apreciați în Estul Europei față de Occident.

Momentul de cumpănă

Destrămarea trupei a venit după 6 ani de carieră, solista Melanie Thronton decizând în anul 2000 să înceapă o carieră solo. Tragedia a făcut ca ascensiunea de care începuse să se bucure fără colegul său, Lane McCray, să fie oprită de accidentul aviatic în care solista și-a pierdut viața în anul 2001, la doar 34 de ani. Artista decolase de la Berlin și mergea la Zurich unde era așteptată în mai multe emisiuni televizate și de radio. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, avionul s-a prăbușit într-o pădure cu 33 de persoane la bord, dintre care 24 și-au pierdut viața, printre care și Melanie. În urma regretatului eveniment, La Bouche a scos single-ul „In Your Life” ca un tribut adus fostei membre, iar în anul 2003 au scos un album în memoriam cu cele mai mari hituri.

„Chiar îmi place să vorbesc despre carieră și trecutul muzical al trupei pentru că știu că o mare parte din public încă nu realizează că Melanie nu mai este alături de noi. Vreau să vorbesc despre povestea noastră ca oamenii să știe. Îmi doresc foarte mult să îi onorez imaginea, numele și mai ales vocea, putea ajunge noua Donna Summer. Unul dintre motivele pentru care am continuat proiectul este pentru a-i menține numele viu ca artist. Chiar am petrecut momente frumoase împreună și încă este șocant pentru mine că nu mai este prezentă.” a declarat Lane McCray.

Reinventarea proiectului

După o pauză în cariera muzicală, La Bouche s-a reîntors în atenția publicului în anul 2015 cu o nouă voce feminină. Sophie Cairo este o artistă din Ungaria cu o carieră de peste un deceniu, primul single din cariera solo fiind lansat în 2003. Colaborarea dintre aceasta și La Bouche a oferit publicului piese ca „Night After Night”, dar și înregistrarea noii versiuni a hitului „Be My Lover” în 2017, după mai bine de 20 de ani de la ieșirea pe piață a variantei originale.

Dacă încerci ceva nou ca artist al anilor `90 poate fi văzut rău, ceea ce înseamnă că trebuie să avem mare grijă. Probabil că muncim mai mult acum decât atunci. Am înregistrat „Sweet Dreams” într-un aranjament diferit de cel puţin 16 sau 17 ori cu DJ diferiţi ca să o putem reintroduce pe piaţa muzicală actuală și să o readucem în atenția publicului.”a povestit membrul trupei.

Un nou concept adus în România

DISKOteka Festival este cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii anilor `80 – `90. Timp de 3 zile, între 31 mai și 02 iunie, Timișoara va deveni capitala muzicii retro. Peste 50 de artiști vor concerta pe stadionul „Dan Păltinișanu” pe cele 5 scene amplasate. Un număr de 45.000 de oameni sunt așteptați la DISKOteka Festival. Printre numele sonore care au dominat piața muzicală în periada `70 – `90 și care vor concerta la Timișoara se numără Thomas Anders – Modern Talking, CC Catch, Alphaville, Sabrina, Sandra, Boney M, Nana, Mr. President, Ace of Base, East 17 sau Haddaway. De menționat și faptul că în fiecare dintre cele trei zile, organizatorii pregătescu publicului și trei momente tribut dedicate lui Michael Jackson, Freddie Mercury și Prince.

Lasă un răspuns